Asemeni întregii masonerii transilvănene a secolului al XVIII-lea, masoneria clujeană este legată, în mod firesc, de activitatea lojilor din spațiul central-european şi în special din capitala Imperiului German. Una dintre cele mai vechi familii nobiliare din provincie atrase către masonerie este Kemény de Mănăstireni, originară din comitatul Cluj. În 1742-1743, într-o perioadă de dezvoltare a masoneriei în Austria şi Boemia, baronii Ladislau şi Ioan Kemény par să fi făcut parte din chiar prima lojă masonică vieneză, a cărei perioadă de funcţionare nu a depăşit însă un an de zile, datorită interzicerii sale de către autoritățile imperiale.
Una dintre marile personalități ale masoneriei secolului al XVIII-lea, puternic legată şi de istoria Clujului, a fost contele Gheorghe Bánffy de Losonc, guvernator al Transilvaniei (preşedinte al Guberniului provinciei) între anii 1787 şi 1822. În 1779, contele Gheorghe Bánffy era deja atestat în calitatea de mare maestru deputat al lojii sibiene a „Sfântului Andrei la cele trei frunze de nufăr”, aşadar al treilea demnitar în ierarhia acesteia, după K. F. von Schmiedburg, marele maestru provincial şi după vicarul acestuia, principele Mavrocordat (Moruzi)². Câțiva ani mai târziu, în 1782, Gheorghe Bánffy se impusese deja în calitatea de preşedinte al Capitlului Provincial al Transilva-niei, cea mai importantă structură masonică a provinciei. De pe această poziție, Bánffy a sprijinit înființarea, în 1782, a primei loji masonice clujene, aflată sub conducerea baronului Francisc Fritsky Fekete³. Printre membrii acesteia se numărau atât reprezentanți ai înaltei aristocrații, cum erau baronul Farkas Bánffy, contele Adam Teleki, contele János Esterházy, contele G. Bethlen, contele Ladislau Teleki, baronul Anton Domokos, cât şi intelectuali de prestigiu, între care trebuie amintiți dramaturgul şi animatorul cultural György Aranka, pianistul Johann N. Schneider, profesorul de filosofie Jozsef Pákay, matematicianul Pál Sipos sau poetul János Gyöngyössy. Activitatea culturală promovată de-a lungul timpului de membrii lojii clujene a fost una remarcabilă. György Aranka (1737-1817), născut în localitatea clujeană Sic, a susţinut înfiinţarea şi dezvoltarea primului teatru permanent din Cluj (1792). găzduit în impozantul palat al familiei Rhedey, din piaţa centrală a oraşului. A fost înfiinţată o „Societate pentru cultivarea limbii (maghiare) şi o „Societate de editare a manuscriselor”. Cele două societăți pot fi considerate nuclee premergatoare ale viitorului „Muzeu Ardelean” create în condiţiile emulatiei stimulatoare produse de exemplul sibian al baronului Samuel von Brukenthal Nu mai puţin semnificativă este activitatea constructivă finanţată de fraţii din loja clujeană. Astfel, contele Gheorghe Bánffy este cel care a ridicat cel mai important palat al Clujului, palatul Bánffy (în prezent Muzeul de Artă). Este posibil ca arhitectul Johann Eberhardt Blaumann (1733-1786), constructorul palatului Bánffy din Cluj, dar şi a turnului bisericii franciscanilor minoriți (în prezent Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă”, de pe str. Eroilor) să fi fost, de asemenea, francmason. Contele Adam Teleki, un alt component al lojii clujene, a finanțat, la rândul său, construcția reşedinţei sale de pe strada Lupilor (în prezent Mihail Kogălniceanu), cunoscută sub numele de palatul Teleki.
După intrarea în adormire a Lojii Sf. Andreas din Sibiu (20 martie 1790), Gheorghe Bánffy l-a adăpostit la Cluj pe medicul român loan Piuariu-Molnar, iniţiat în loja sibiană încă din 1781, căruia i-a asigurat obținerea unui post de profesor la Colegiul Academic. Trebuie să spunem că, încă din 1789, Gheorghe Bánffy sprijinise inițiativa lui Piuariu Molnar de a publica o gazetă destinată ţăranilor români din Transilvania, iniţiativă care se înscria în spiritul reformator al epocii iosefine. Împrejurările obiective din imperiu au făcut însă imposibilă materializarea acestei inițiative, în pofida aprecierii manifestate față de aceasta de către împăratul Iosif al II-lea. Este demn de a fi remarcat faptul că Ioan Piuariu Molnar a fost trimis în Munții Apuseni de către autoritățile imperiale pentru a purta negocieri cu răsculații conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. Piuariu-Molnar a continuat să se bucure de sprijinul lui Bánffy şi în anii de după 1790, în pofida participării sale la redactarea Supplex-ului din 1791, document prin care reprezentanții naţiunii române solicitau egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni ale Transilvaniei. Ioan Piuariu-Molnar a fost dealtfel, şi unul dintre editorii Supplex-ului, pe care l-a tipărit probabil in tipografia lui Martin Hochmeister, având însă grijă să treacă pe pagina de titlu, ca loc fictiv de apariție a volumului, oraşul laşi. Acesta a fost, cu motivul pentru care Dieta nobiliară de la Cluj, din anul 1791, a cerut pedepsirea lui Martin Hochmeister, acuzat de a-i fi instigat pe români împotriva stăpânilor lor de pământ.
sursa: Tudor Sălăgean în „Masoneria în Transilvania” (Tudor Sălăgean, Marius Eppel)