Scena masonică internațională de astăzi a fost construită treptat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Marea Lojă Unită a Angliei a luat în cele din urmă forma și numele în 1813. Ritul Scoțian Antic și Acceptat, cel mai practicat sistem masonic din întreaga lume, a dobândit forma definitivă în Statele Unite ale Americii începând cu 1801 și s-a difuzat în Europa în 1804. Marea Lojă din Londra și Wesminster de la 1717, este considerată astăzi „the mother of all the Grand Lodges of the world”.
Identitatea sa supraviețuiește în Marea Lojă Unită a Angliei. Mare Lojă „Anticilor”, fondată în 1751, s-a alăturat în 1813 primei Mari Loji din Londra de la 1717 („Modernii”), formând Marea Lojă Unită a Angliei [ The United Grand Lodge of Ancient, Free and Accepted Masons of England -, care funcționează și în prezent, și pe care masonii englezi o cunosc cu numele scurt de „The Grand Lodge.” Anticii și Modernii au convenit asupra unui Act al Uniunii, semnata la 25 noiembrie 1813 de către ducii de Sussex și de Kent, apoi confirmat la 27 decembrie 1813, zi ce marchează constituirea Marii Loji Unite a Angliei.
Dintre Articolele Uniunii prezintă un interes aparte art. II., în care se declară și se proclamă că Masoneria Antică adevărată este formată din trei grade și nu mai mult, adică cele ale Ucenicului admis, ale Calfei și Maestrului Mason, inclusiv Ordinul Suprem al Royal Arch: „Se declară și se proclamă că Masoneria Antică și pură este compusă din trei grade și nu mai mult, și anume cele ale Ucenicului intrat, Fellow Craft aCalfa) și a Maestrul Mason, inclusiv Ordinul Suprem al Sfântului Arc Regal.”
Descendența masoneriei
În Art. VIII., la paragraful 29dI, se statua cu privire la teoriile istoriei masoneriei. Descendența Francmasoneriei moderne este trasată astfel: a) din Colegiile romane; b) din Frățiile orientale de constructori; c) din Breslele din Evul Mediu; d) și din Tăietorii de piatră operativi germani, de la începutul secolului al XId lea. A urmat standardizarea ritualului, a procedurilor și a regaliei. Relațiile dintre Francmasoneria engleză, scoțiană și irlandeză, arată evoluțiile instituționale majore care au avut loc în secolul al XVIII-lea. Într-adevăr, istoria Francmasoneriei din Insulele Britanice este o istorie a patru națiuni, Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor.
Separarea Francmasoneriei în două corpuri – regulară, recunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei și iregulară, este unul dintre exemplele care mărturisesc evoluția masoneriei speculative, cu rădăcinile sale în masoneria operativă. După fondarea Marilor Loji în țări din întreaga lume, în 1877 se produce o schismă, după ce Marele Orient al Franței și-a schimbat Constituția. Majoritatea Obediențelor au încetat relațiile cu aceasta. Mai întâi, Marele Orient al Franței a aprobat referirea facultativă la Marele Arhitect al Universului în ritualurile sale, apoi și la majoritatea simbolurilor și învățăturilor masonice tradiționale.
De la început Masoneria modernă sau speculativă proclamase un principiu profund, progresiv și necesar: toleranța religioasă. Cosmologia deistă a fraternității, care l-a pretins pe Dumnezeu ca Arhitect al Universului respingând predestinarea privilegiată individuală, a asigurat tuturor membrilor valorile existențiale a vieții lor. Consecințele deciziei din 1877 a Marelui Orient al Franței de a suprima obligația de credință în Dumnezeu și în nemurirea sufletului, s-au făcut simțite imediat. Prin eliminarea din Constituție a unei declarații de principiu incompatibile cu independența absolută a gândirii, Marele Orient al Franței avea doar scopul de a stabili pur și simplu neutralitatea strictă a Francmasoneriei în materie de credință religioasă.
sursa: mlnr.info