Mitul peşterii şi ontologia lui Platon
Platon, în ontologia sa (parte a filosofiei care studiază fiinţa şi aspectele generale ale existenţei), ilustrează, prin mitul peşterii, o teorie a ideilor, potrivit căreia conceptele, noţiunile/ideile abstracte primează în raport cu formele materiale. Ideile sunt imuabile şi universale şi formează arhetipuri (modele) ale lucrurilor concrete, pe care le percepem prin simţuri.
Într-o lume schimbătoare, în care toate formele sunt imperfecte, esenţa este reprezentată de idee. Există, de exemplu, dincolo de condiţionări temporale şi spaţiale, ideea de om, de dreptate, de copac, de pasăre, de animal, de cer, de orice, şi, după această idee se modelează concretul. Potrivit acestei gândiri, noi ca și constructori speculativi, putem modifica realitatea concretă. Atât sacră, cât și profană, iar istoria a dovedit-o! Parafrazându-l pe Brâncuși, “punându-ne în starea de a face”, și deci operand la nivel speculativ-ideatic, am putut transforma concretul formelor materiale și sociale.
Mitul peşterii, alegoria lui Platon, este o pledoarie pentru ieşirea din ignoranţă, pentru recunoaşterea şi afirmarea inteligentei, singura care duce la cunoaşterea autentică. Mai mult, susţine filosoful grec, “a cunoaşte nu este altceva decât a-ţi reaminti”, adică a redescoperi, printr-o călătorie spre suflet, ceva ce face parte din structura fiinţei noastre, pentru că ceea ce numim realitate nu este o exterioritate inaccesibilă, îndepărtată. În fapt, ea, cunoașterea, este în noi înşine, și accedem la ea prin tăcerea noastră ca “veșnici ucenici”! Pentru a o descoperi și a o înțelege este nevoie de curaj, inteligenţă (definită de Platon ca “esenţă a binelui”), de demnitate şi spirit liber. Astfel, Cunoasterea este un Adevăr atotcuprinzător, de care are atâta nevoie şi lumea de astăzi, la nivelul ei macrostructural, dar şi individual. Mitul peşterii este deci, o pledoarie pentru adevăratele valori umane, un îndemn, pentru fiecare om, de a porni în marea călătorie către sine însuşi.
“Mitul pesterii – alegoria lui Platon” – Extras Planșa de Arhitectură întocmită de M.M.V. la data de 7.04.2023;
Sursa: destepti.ro/mitul-pesterii-alegoria-lui-platon
