Istoria francmasoneriei în Transilvania îşi are şi ea rădăcinile în precursorii ei, în breslele meşteşugăreşti de odinioară şi în ordinele cavalereşti.
Potrivit istoricului Tudor Sălăgean (Precursorii francmasoneriei. Bresle (loji) meşteşugăreşti, ordine cavalereşti şi influenţe rozicruciene în Transilvania secolelor XIV-XVII) în volumul Masoneria în Transilvania), asemeni întregii masonerii transilvănene a secolului al XVIII-lea, masoneria clujeană este legată, în mod firesc, de activitatea lojilor din spațiul central-european şi în special din capitala Imperiului German. Una dintre cele mai vechi familii nobiliare din provincie, atrase către masonerie este Kemény de Mănăstireni, originar din comitatul Cluj. În 1742-1743, într-o perioadă de dezvoltare a masoneriei în Austria şi Boemia, baronii Ladislau şi Ioan Kemény par să fi făcut parte din chiar prima lojă masonică vieneză, a cărei perioadă de funcționare nu a depăşit însă un an de zile, din cauza interzicerii sale de către autoritățile imperiale’.
Una dintre marile personalități ale masoneriei secolului al XVIII-lea, puternic legată şi de istoria Clujului, a fost contele Gheorghe Bánffy de Losonc, guvernator al Transilvaniei (preşedinte al Guberniului provinciei) între anii 1787 şi 1822. În 1779, contele Gheorghe Bánffy era deja atestat în calitatea de mare maestru deputat al lojii sibiene a „Sfântului Andrei la cele trei frunze de nufăr”, aşadar al treilea demnitar în ierarhia acesteia, după K. F. von Schmiedburg, marele maestru provincial şi după vicarul acestuia, principele Mavrocordat (Moruzi)². Câțiva ani mai târziu, în 1782, Gheorghe Bánffy se impusese deja în calitatea de preşedinte al Capitlului Provincial al Transilvaniei, cea mai importantă structură masonică a provinciei. De pe această poziție, Bánffy a sprijinit înființarea, în 1782, a primei loji masonice clujene, aflată sub conducerea baronului Francisc Fritsky Fekete³. Printre membrii acesteia se numărau atât reprezentanți ai înaltei aristocrații, cum erau baronul Farkas Bánffy, contele Adam Teleki, contele János Esterházy, contele G. Bethlen, contele Ladislau Teleki, baronul Anton Domokos, cât şi intelectuali de prestigiu, între care trebuie amintiți dramaturgul şi animatorul cultural György Aranka, pianistul Johann N. Schneider, profesorul de filosofie Jozsef Pákay, matematicianul Pál Sipos sau poetul János Gyöngyössy. Activitatea culturală promovată de-a lungul timpului de membrii lojii clujene a fost una remarcabilă. György Aranka (1737-1817), născut în localitatea clujeană Sic, asusținut înființarea şi dezvoltarea primului teatru permanent din Cluj (1792), găzduit în impozantul palat al familiei Rhedey, din piața centrală a oraşului. A fost înființată o „Societate pentru cultivarea limbii (maghiare)” şi o „Societate de editare a manuscriselor”. Cele două societăți pot fi considerate nuclee premergătoare ale viitorului „Muzeu Ardelean” create în condițile emulației stimulatoare produse de exemplul sibian al baronului Samuel von Brukenthal. Nu mai puțin semnificativă este activitatea constructivă finanțată de frații din loja clujeană. Astfel, contele Gheorghe Bánffy este cel care a ridicat cel mai important palat al Clujului, palatul Bánffy (în prezent Muzeul de Artă). Este posibil ca arhitectul Johann Eberhardt Blaumann (1733-1786), constructorul palatului Bánffy din Cluj, dar şi a turnului bisericii franciscanilor minoriți (în prezent Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă”, de pe str. Eroilor) să fi fost, de asemenea, francmason. Contele Adam Teleki, un alt component al lojii clujene, a finanțat, la rândul său, construcția reşedinţei sale de pe strada Lupilor (în prezent Mihail Kogălniceanu), cunoscută sub numele de palatul Teleki.
După intrarea în adormire a Lojii Sf. Andreas din Sibiu (20 martie 1790), Gheorghe Bánffy l-a adăpostit la Cluj pe medicul român loan Piuariu- Molnar, inițiat în loja sibiană încă din 1781, căruia i-a asigurat obținerea unui post de profesor la Colegiul Academic. Trebuie să spunem că, încă din 1789, Gheorghe Bánffy sprijinise inițiativa lui Piuariu Molnar de a publica o gazetă destinată ţăranilor români din Transilvania, iniţiativă care se înscria în spiritul reformator al epocii iosefine. Împrejurările obiective din imperiu au făcut însă imposibilă materializarea acestei inițiative, în pofida aprecierii manifestate față de aceasta de către împăratul Iosif al II-lea. Este demn de a fi remarcat faptul că Ioan Piuariu Molnar a fost trimis în Munții Apuseni de către autoritățile imperiale pentru a purta negocieri cu răsculații conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. Piuariu-Molnar a continuat să se bucure de sprijinul lui Bánffy şi în anii de după 1790, în pofida participării sale la redactarea Supplex-ului din 1791, document prin care reprezentanții naţiunii române solicitau egalitatea în drepturi cu celelalte națiuni ale Transilvaniei. Ioan Piuariu-Molnar a fost, dealtfel, şi unul dintre editorii Supplex-ului, pe care l-a tipărit probabil în tipografia lui Martin Hochmeister, având însă grijă să treacă pe pagina de titlu, ca loc fictiv de apariție a volumului, oraşul laşi. Acesta a fost, cu siguranță, motivul pentru care Dieta nobiliară de la Cluj, din anul 1791, a cerut pedepsirea lui Martin Hochmeister, acuzat de a-i fi instigat pe români împotriva stăpânilor lor de pământ.
În 1793, Piuariu-Molnar a încercat să reactualizeze inițiativa publicării, de data aceasta la Cluj, a unei reviste destinate românilor. Datorită climatului politic tensionat al unei epoci dominate de spaima autorităților imperiale față de răspândirea ideilor revoluţionare franceze, acest proiect a putut fi nici de această dată materializat.
Conexiunile între frații sau din Sibiu şi cei din Cluj erau însă, cu siguranță, mult mai ample. Alaturi de reprezentanții aristocrației, membrii germane din localitate, negustori, meşteşugari sau intelectuali, par să fi fost atraşi de idealurile promovate de masonerie. Acestă comunitate întreținea legături strânse cu Sibiul, principalul centru de propagare a ideilor masonice în Transilvania. Tipograful şi editorul sibian Martin Hochmeisterlof Tânăr, care primise inițierea masonică de la o vârstă fragedă, deținea una dintre cele două tipografii existente în Cluj (cealaltă fiind a Colegiului Reformat) şi, de asemenea, cea mai mare librărie a oraşului. Printre masoni sau apropiaţi ai acestora – trebuie amintit tapițerul Tauffer, cel care a ridicat casa Tauffer din Piața Muzeului. Familia Tauffer, venită în Transilvania la chemarea guvernatorului Samuel von Brukenthal, s-a stabilit la Cluj în 1790, după intrarea în adormire a lojii sibiene. Aflați sub protecţia contelui Gheorghe Bánffy, Taufferii au deschis în reşedinţa lor clujeană un salon frecventat de aşa- numiții „iosefinişti”, susținători ai politicii reformatoare a fostului împărat losif al II-lea. În casa Tauffer a fost găzduit şi medicul francmason român loan Piuariu-Molnar.
În această atmosferă încărcată şi efervescentă a unui Cluj care îşi recapătă, prin forța lucrurilor, poziția de capitală politică şi culturală a Transilvaniei, în care ecourile revoluției franceze se propagau impetuos şi derutant, apariția unor cercuri iacobiniste radicale nu poate să surprindă. În biblioteca unitariană din Cluj s-a păstrat, astfel, un Catehism iacobin, al cărui autor a fost identificat ca fiind Gedő Jozsef, profesor la Colegiul unitarian. Influența iacobină era, de fapt realizată prin intermediul Societății pentru libertate şi egalitate, care grupa, în principal, un număr de profesori şi studenți aparținând confesiunii unitariene, una dintre cele mai puțin favorizate de către autoritățile imperiale”. Simplitatea şi caracterul radical al cultului unitarian, față de celelalte confesiuni reformate recepte, reprezentau, de asemenea, factori de apropiere față de libertatea religioasă promovată de iacobinism.
În 1795, printr-un edict imperial, masoneria a fost interzisă în întreg Imperiul, şi, prin urmare, şi în Transilvania. Trebuie menționat în acest context faptul că guvernatorul Bánffy a sprijinit ridicarea semiconspirativă a primei biserici româneşti din Cluj de către episcopul greco-catolic Ioan Bob. Deschi- derea manifestată de Gheorghe Bánffy față de aspirațiile româneşti nu este pusă, de regulă, în legătură cu apartenenţa sa la masonerie. Totuşi, având în vedere contextul epocii şi atitudinea generală a guvernatorului față de proble- ma românească, o asemenea legătură nu trebuie pierdută din vedere.
O nouă etapă în istoria francmasoneriei clujene este legată de activitatea Lojii Unio, reînfiinţată la 14 noiembrie 1886, la iniţiativa avocatului Albert Deáky, cel care a fost şi primul ei concducător (Venerabil). Albert Deaky primise iniţierea masonică cu câţiva ani mai devreme, într-o loja din Budapesta. Loja Unio aparţinea masoneriei simbolice de rit ioanit, afându-se în subordinea Marii Loji Simbolice a a Ungariei. (…)
Între anii 1886 şi 1889, întrunirile lojii Unio s-au desfăşurat în locuința lui Alber Deaky, situată pe strada Kossuth (în prezent 21 Decembrie). In 1889 loja clujeană Unio a început să se extindă către alte oraşe ale Transilvaniei. (…)
Templul lojii Unio din Cluj -cea dintâi clădire din Transilvania construită cu această destinație- a fost inaugurat la 21 Decembrie 1889, ziua solstițiului de iarnă. Aceasta a fost prima clădire a unui templu masonic din Transilvania construită anume cu această destinație. Templul era situat în Piața Trencsin (astăzi Piaţa Avram Iancu nr. 7), nu departe de clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie, care adăposteşte în prezent Prefectura şi Consiliul Județean Cluj. După modelul tempului regelui Solomon din Ierusalim, una dintre clădirile emblematice pentru masonerie, arhitectul templului clujean a conceput o intrare străjuită de două coloane, reprezentând stelele polare, cea nordului şi cea a sudului. Semnificația primeia este „forța” în timp ce a dou semnifică „statornicia”, alăturarea lor fiind considerată o garanție a stabilităţii. Rațiunea aşezării lor la intrarea în templu este chemată să ilustreze metafora omului, care vine din lumea existenței cotidiene şi intră în lumea superioară care i se deschide odată cu primirea luminii.
Loja Unio a avut, în general, un program progresist, susținând modera sarea sistemului educaţional, înființarea societăților teatrale, organizares sipectacole teatrale pentru tineret. Loja a contribuit la organizarea unor şcoli libere pentru muncitori, dar şi pentru tinerele mame. Loja Unio, prin reprezentantul acesteia, teologul Carol Nagy, a fost una dintre marile apărătoare ale învăţământului confesional, faţă de care Marea Lojă Simbolică a Ungariei avea o poziţie intransigentă, pledând pentru desfiinţarea acestuia.
După dezbateri prelungite, reprezentanţii Lojii UNIO fost nevoiţi, în anul 1910, să se supună punctului de vedere al Marii Loji Simbolice din Budapesta, eveniment cunoscut în istoria masoneriei central-europene sub numele de „Pacea de la Oradea. In anul 1914, potrivit statisticilor internaționale ale masoneriei simbolice de rit ioanit, masoneria transilvăneană de filiație ioanită avea un număr total de 739 de membri, 152 dintre aceştia aparținând lojii UNIO din Cluj.
De asemenea, istoricul Alexndru Rufanda arată că situaţia masoneriei din Transilvania este una larg disputată până în zilele noastre: „Dată find conjunctura geopolitică în diferite perioade istorice, lojile constituite în această regiune fie că au fost vorbitoare de limbă maghiară, fie că au aparţinut Ungariei or în unele cazuri vorbitoare de limbă germană sau română. De aici a survenit dilema mai multor istorici: integrăm istoricul acestor loji în parcursul masonic românesc sau tratăm cazul acestor loji drept unul distinct? Probabil anume din aceste considerente, (personal sunt dispus să iau în calcul şi considerentul barierei lingvistice maghiaro-germane) istoricul lojilor de limbă maghiară din actualul teritoriu al României, în special a fost expus în contextul istoricului masoneriei din Ungaria. Drept dovezi servesc o serie de publicaţii ale unor autori români de origine maghiară”.
Potrivit site-ului MLNR, la câţiva ani după primul razboi mondial şi Unirea cea Mare a Transilvaniei cu România, Lojile transilvane au devenit şi ele membre ale MARII LOJI NAŢIONALE din ROMÂNIA.
Amintim faptul că printre personalităţile publice din Transilvania care au fost masoni se numără, printre alţii, Simion Bărnuţiu, Samuel Brukenthal, Ioan Piuariu Molnar, Alexandru Vaida Voevod, Traian Vuia, Octavian Goga, Eftimie Murgu.
Surse: (Alexandru Rufanda, „Francmasoneria română în documente şi artefacte inedite. Mărturisiri arhivistice” şi Tudor Sălăgean şi Marius Eppel, „Masoneria în Transilvania. Repere istorice”, site-ul MLNR https://mlnr.xyz/)